Madalina Dicu si-a inceput cariera ca voluntar al World Vision Romania, pe vremea cand era studenta in ultimul an la Facultatea de Limbi si Literaturi straine. Pentru ca era activa si  implicata a fost angajata de organizatie in mai putin de an. A absolvit cursurile unui master in Dezvoltare comunitara si Antropologie sociala, insa, pentru ca a simtit ca nu a primit indeajuns s-a inscris la MBA-ul organizat de Tiffin University din Ohio, SUA in colaborare cu Universitatea din Bucuresti. In prezent Madalina Dicu este Senior Development & Fundraising Manager al World Vision Romania si studiaza cu Oxford College of Marketing pentru certificarile  Chartered Institute of Marketing

 Care au fost etapele pe care le-ati parcurs pentru a ajungea in aceasta pozitie?

La World Vision „m-am nascut” si am crescut din punct de vedere  profesional.  Am inceput in 1999 ca voluntar, iar dupa ce am terminat facultatea am fost angajata si am lucrat in diferite proiecte. In 2008 am facut o pauza pentru concediul de maternitate si , la scurt timp dupa ce m-am intors, mi-am dat seama ca vreau sa incerc si altceva.

In  2008 am fost recrutata de o firma de cercetare de piata pentru pozitia de Team Leader al  departamentului Copy Testing, a fost o provocare pentru ca era un domeniu nou pentru mine si in acea perioada incepea sa fie simtita criza si pe piata din Romania.  Cu toate acestea, am reusit sa-mi formez o echipa cu care am avut  rezultate foarte bune. Dupa doi ani, am simtit nevoia sa mai fac o schimbare pentru ca eram obisnuita sa ma intalnesc cu oameni, sa particip la intalniri , sa comunic,   ori natura jobului de atunci  nu ma ajuta sa fac aceste lucruri.

A urmat o scurta aventura in vanzari, la inceputul lui 2011, intr-o perioada foarte grea. Am fost chemata la o intalnire pentru ca cv-ul meu se alfa inscris pe o platforma de recrutare online. Nu mi-as fi imaginat ca as putea lucra intr-o banca. Am incercat, iar dupa 3 luni am depasit target-ul, eu am zis ca a fost o intamplare, ei s-au uitat pe cifrele anterioare si au considerat ca totul s-a datorat spiritului pozitiv pe care am reusit sa-l insuflu echipei mele.

In tot timpul acesta, World Vision a ramas organizatia mea de suflet, mi-am continuat relatiile cu fostii colegi, si de asemenea, am incercat sa ii ajut acolo unde aveau nevoie.

Nu dupa mult timp drumurile ni s-au intersectat din nou. Cu ocazia auditarii celui mai mare proiect al organizatiei,  pe care il coordonasem cu  multi ani, am fost rugata sa revin sa  dau o mana de ajutor.  Dupa finalizarea acestuia mi s-a propus sa ma intorc sa lucrez pentru World Vision. Periplul meu in lumea afacerilor mi-a placut, am invatat multe lucruri dar am simitit ca-mi lipseste ceva, implicarea directa in actiuni si activitati sociale pentru copii.  Am spus da si acum ma ocup cu dezvoltarea departamentului de marketing si fundraising.

In toata aceasta perioada ai simtit nevoia sa urmezi niste cursuri?

Da. In 2006 am urmat cursurile unui MBA, organizat de Tiffin University din Ohio, SUA in colaborare cu Universitatea din Bucuresti, unde am fost cea mai tanara din grupa si acest lucru fost o provocare. Experienta in management era unul dintre criteriile de selectie. Pentru ca nu ideplineam acest criteriu, la admitere mi s-a pus conditia sa obtin calificativul A la toate cursurile din primul an de studiu si astfel demonstram ca ma ridic la nivelul cerut. Daca nu obtineam aceasta nota, anul de studiu nu imi era recunoscut.

Cand am terminat MBA-ul mi-am spus ca nu imi mai trebuie cursuri pe termen lung pentru ca a fost foarte solicitant . Insa,  nevoia de a ma perfectiona continuu  m-a determinat sa urmez cursuri de specialitate  in marketing asa ca anul trecut m-am inscris la cursurile Chartered Institute of Marketing, marketingul fiind domeniul pentru care am simtit intotdeauna o atractie deosebita.

Care este specificul marketingului practicat intr-o organizatie non-profit?

Lucrurile intr-un ONG din acest punct de vedere sunt absolut la fel ca in orice alta companie, aplic aceleasi principii si nu este nicio diferenta.

Cum reusesti ca om de marketing sa te asiguri ca promisunile sunt livrate corect?

In primul rand nu fac promisiuni de care nu sunt sigura ca le pot indeplini si apoi  cu foarte multa planificare, munca si perseventa rezultatele nu intarzie sa apara. Suntem flexibili in implementare pentru ca nu intotdeuna planul pe care ti-l propui il si poti respecta  100%.  Succesul vine din capacitatea de adaptare a planului la conditiile reale ale pietei, important este sa nu modifici obiectivele, acestea reprezentand promisiunile facute.

Care au fost cele mai frecvente probleme pe care le-ati intalnit ca om de marketing?

Bugetul de marketing, intodeauna este mai mic decat cel solicitat chiar daca visam si credem ca putem sa realizam mai mult. Desigur, sunt ratiuni economice si indicatori de performanta pe care trebuie sa-i urmarim. Insa, pas cu pas se pot realiza proiecte frumoase, important este sa nu abandonezi ideeile bune, sa incerci sa le aplici atunci cand este momentul potrivit.

Care sunt calitatile de care trebuie sa dea dovada un om de marketing?

Trebuie sa fie optimist, sa aiba putere sa vada mai departe de probleme, sa fie intotdeauna orientat catre solutii, creativ, deschis, sa stie sa asculte.

La ce va uitati atunci cand recrutati personal pentru echipa dumneavoastra?

Ma uit in primul rand la potentialul persoanei . Este importanta atitudinea, dorinta de a invata si experimenta, vreau oameni pozitivi, oameni care pun pasiune in ceea ce fac. Da, e important sa ai si un salariu bun, dar sa nu fie asta singura motivatie pentru care vii la seviciu.

 

Un material redactat in exclusivitate pentru eJobs de Georgiana Ene, Institutul de Marketing.

Institutul de Marketing ofera cursuri de marketing si suport pentru obtinerea de certificari profesionale in marketing, marketing digital si comunicare. Mai multe detalii despre cursuri si certificari gasiti la www.institutuldemarketing.ro.

Knowledge sharing is caring.