Cu o experienta de peste zece ani in marketing, Ana Poiana urmeaza in prezent programul de certificare internationala Diploma in Professional Marketing cu Institutul de Marketing si Oxford College of Marketing. Este un  program avansat si riguros, care implica multa munca, studiu individual si weekenduri de cursuri intensive, departe de familie si un copil inca foarte mic. Cum se imparte intre toate acestea si ce inseamna marketingul pentru un produs artistic?

Ai ales sa urmezi un program de certificare in marketing intr-o perioada foarte aglomerata pentru tine: proiecte profesionale, familie, copil mic si reusesti sa inveti pe cont propriu si sa vii si la cursuri. Cum te descurci? Ce iti place mai mult?

Eu cred ca toata lumea care se inscrie certificarile CIM este foarte ocupata, sunt convinsa ca aceasta este una dintre caracteristicile predominante ale profilului studentilor CIM, cel putin al celor din Romania. Un ritm alert profesional duce si la nevoia acestei certificari, dar si la capacitatea de a asimila mai bine materia. In ceea ce ma priveste aceasta a fost una dintre perioadele mele cele mai relaxate. Am profitat de concediul de crestere a copilului pentru a dedica mai mult timp si studiului. Apoi lucrul “project-based” mi-a dat atat flexibilitatea de care am avut nevoie, cat si materialul necesar pentru a-mi construi temele la scoala. Certificarea CIM este un obiectiv pe care il urmaresc de foarte multa vreme, iar inscrierea in program a dus deja la o crestere a calitatii muncii mele, precum si la o apreciere mai mare din partea angajatorilor. Ce inseamna studiul pentru o certificare CIM si cum difera de sistemele traditionale?

Sistemul englezesc este bazat foarte mult pe cercetare, studiu aplicat individual si teme extrem de structurate, cu limitare de cuvinte si apreciate dupa concizie si relevanta. Celebrul limbaj pompos si narativ care in Romania puncteaza bine la impresia artistica devenea dintr-o data extrem de practic si structurat.

Eu m-am inscris in program in 2012 pentru certificarea Postgraduate Diploma, studiu la distanta. Trecusera deja 8 ani de cand absolvisem facultatea si ma dezobisnuisem complet sa invat sustinut, sa dau examene de asemenea anvergura sau sa pregatesc lucrari cu o importanta componenta teoretica. Pe de alta parte, sistemul cu care eram obisnuita in Romania era sa invat dintr-un numar limitat de carti si sa fiu testata din acestea. Asadar in primul rand am suferit un soc in momentul in care am intalnit sistemul englezesc, bazat foarte mult pe cercetare, studiu aplicat individual si teme extrem de structurate, cu limitare de cuvinte si apreciate dupa concizie si relevanta. Celebrul limbaj pompos si narativ care in Romania puncteaza bine la impresia artistica devenea dintr-o data extrem de practic si structurat. Apoi faptul ca a trebuit sa ma descurc singura intr-un hatis de informatii pe mai multe niveluri de organizare (CIM si Oxford College of Marketing) mi-a dat in prima faza batai suplimentare de cap. Daca mai punem in ecuatie si programul foarte incarcat de la serviciu din acea perioada, ajungem la o explicatie pentru care abia din a treia incercare am reusit sa trimit lucrarea pentru primul modul din certificare. De aceea nu e o surpriza ca in momentul in care a ajuns si in Romania sistemul de blended learning prin Institutul de Marketing am fost printre primii care l-au imbratisat, si chiar daca pentru mine personal a presupus coborarea nivelului de certificare, faptul ca vin tutorii din UK in Bucuresti sa raspunda cu subiect si predicat provocarilor noastre locale mi se pare de nepretuit. Mai mult, regandirea din acest an a certificarilor CIM face ca Professional Diploma, programul de care apartin acum, sa fie repozitionat in ierarhii si sa pot deveni Chartered Marketer mai repede decat inainte, asadar sa nu mai conteze atat de mult schimbarea optiunilor de certificare.

Veti gasi mai multe despre experienta Anei Poiana in marketing, pe marketingfocus.ro, in acest interviu.

Knowledge sharing is caring.