Primul abonament anual de training în marketing pentru companii

De ce Marketing Pass?

Institutul de Marketing a creat pentru prima dată în România un abonament anual de training de marketing pentru companii.

Oferim astfel angajatorilor, departamentelor de training și HR și tuturor celor care au nevoie să se perfecţioneze sau să înţeleagă limbajul și instrumentele marketingului – manageri de departamente, oameni de vânzări, relaţii cu clienţii, comunicare și relaţii publice – acces la training de marketing într-o formulă coerentă și flexibilă care să asigure suport și un plan de dezvoltare pe termen lung, atât prin cursuri deschise, cât și prin programe de training customizat în interiorul companiei.

Avantaje

VALIDITATE

Servicii similare

Intro

Perfecționare, progres și informații la zi pentru specialiștii de marketing din companie.

Cui se adresează?

Soluția pentru companiile mici și medii care pot beneficia de:

Beneficii

Combinația optimă de cursuri deschise si cursuri customizate.
Abonamentele oferă posibilitatea de a combina cursurile deschise cu training în interiorul organizațiilor, adaptat nevoilor și echipelor din companie, cu traineri din România sau din Marea Britanie.

  • Training anual pentru 2 persoane la 2 module flexibile de curs
  • Suport curs/workshop inhouse cu traineri din România
  • 4–8 participanți cursuri inhouse

Investiție

2500€

Intro

Teorie și practică, cursuri deschise și workshop-uri customizate într-un program care leagă echipele sau departamentele în jurul obiectivelor de marketing.

Cui se adresează?

Soluția pentru companiile medii care pot beneficia de:

Beneficii

Combinația optima de cursuri deschise si cursuri inhouse.
Abonamentele oferă posibilitatea de a combina cursurile deschise cu training în interiorul organizațiilor, adaptat nevoilor și echipelor din companie, cu traineri din România sau din Marea Britanie.

  • 3 locuri la 3 module de cursuri deschise de marketing
  • 3 zile cursuri inhouse cu traineri din România
  • 5-12 participanți cursuri inhouse

Investiție

4500€

Intro

Abonament extins pentru echipe mari și eterogene, cu nevoi de training complexe. Cursuri deschise combinate cu training și know-how internațional, adaptate particularităților companiei.

Cui se adresează?

Soluția pentru companiile mari care pot beneficia de:

Beneficii

Combinația optima de cursuri deschise si cursuri customizate
Abonamentele oferă posibilitatea de a combina cursurile deschise cu training în interiorul organizațiilor, adaptat nevoilor și echipelor din companie, cu traineri din România sau din Marea Britanie.

  • 4 locuri la 4 module de cursuri deschise de marketing
  • 2 zile cursuri inhouse cu traineri din România și 2 zile cursuri inhouse cu traineri din Marea Britanie, într-un pachet dezvoltat special pe nevoile organizației
  • Bonus: suport promovare/recrutare și employer branding pe portalul Marketing Focus

Investiție

9500€

Be the best professional version of yourself!

Start a training at international standards!

Schedule a counseling session

Ce spun clienţii?

„A fost foarte util suportul pentru echipa noastră. Ne-am structurat informațiile teoretice, ne-am pus la curent cu trenduri și noutăti. Cel mai mult am apreciat activitătile practice pe care le vom extinde și replica intern. Sunt utile și ne vor crește cu sigurantă rezultatele. Aportul și efortul trainerilor m-au inspirat să mă înscriu și eu într-un program de training de lungă durată certificat internațional. ”

Angela Căpățînă, Marketing Manager Herbalife
VEZI MAI MULTE