Interviu realizat de Diana Rada-Puiu, colaborator al Institutului de Marketing

Roxana Bucerzan ne povesteşte cum şi-a clădit o carieră în marketing susţinută de învăţarea continuă şi de convingerea că motivaţia interioară te ajută să depăşeşti orice provocare şi criză ivită. Roxana este absolventă a Chartered Institute of Marketing (CIM) cu o diplomă Level 6 în Digital Strategy, obţinută prin intermediul cursurilor susţinute de Institutul de Marketing, partenerul local al Oxford College of Marketing. În prezent, Roxana ocupă poziţia de Marketing Office Supervisor în cadrul BCR Real Estate Management Division.

Cu ajutorul Roxanei ne-am propus să identificăm instrumentele şi sursele de inspiraţie care o ajută şi o ghidează în construirea unei strategii de marketing adaptate la provocările lumii digitale aflate în continuă schimbare.

Ce te-a determinat să alegi un job în banking?

Iniţial, am ales un job în real estate, pentru ca a fost mereu un domeniu dinamic şi provocator, chiar şi în perioada crizei subprime. Am avut şansa să lucrez în companii internaţionale de consultanţă (CBRE, BNP Paribas Real Estate). Apoi, am intrat în banking pentru că direcţia în care lucrez, are ca şi activitate managementul proprietăţilor imobiliare, iar eu aveam experienţă în acest domeniu. Sunt ani în care m-am specializat în financial real estate, pentru că activitatea este mult mai complexă, depăşind limitele simplei intermedieri imobiliare.

Cum îţi organizezi ziua ca Marketing Office Supervisor în cadrul BCR Real Estate Management Division?

În cadrul Biroului Marketing coordonăm promovarea pentru mai multe portofolii, lucrând în general cu un număr mare de imobile din toate categoriile (rezidenţial, comercial, birouri, etc). De aceea, activitatea operaţională este semnificativă, promovând în general imobilele prin intermediul canalelor digitale. De asemenea, desfăşurăm şi campanii integrate pentru proiecte imobiliare importante, fiind responsabili pentru conceperea şi implementarea strategiei de marketing a acestora. Ne împărţim activitatea între relaţia cu furnizorii şi brokerii imobiliari, agenţiile de publicitate şi întâlniri de lucru interne. Este plăcută armonia din cadrul echipei, construită în timp, dar şi diversitatea de opinie pe care o încurajez, pentru că astfel se nasc idei faine şi putem îmbunătăţi rezultatele prin simpla exprimare a unei opinii, la momentul potrivit.

Ce instrumente te ajută în activitatea zilnică?

Modelul de planificare SOSTAC®  este cel pe care îl folosim frecvent pentru realizarea strategiei de marketing a diverselor proiecte imobiliare. Utilizăm acest model pentru că este simplu şi logic, trecând prin toate etapele necesare unui plan de marketing eficient. Pornim de la analiza situaţiei curente (auditul de marketing), esenţială pentru parcurgerea corectă a următorilor paşi, respectiv,  stabilirea obiectivelor, a strategiei, tacticilor, acţiunilor si terminând cu partea de control şi evaluare. Cred că dacă te bazezi doar pe consacrata analiză SWOT, făcută sumar, fără să ai la bază un audit temeinic, o analiză amănunţită a micromediului şi macromediului, îţi asumi riscul de concepere a unei strategii de marketing neancoracte în realitate.

De asemenea, de-a lungul timpului am constatat că setarea corectă şi realistă a obiectivelor de marketing este esenţială pentru stabilirea direcţiilor strategice. Modelul 5S’ de stabilire a obiectivelor, metodologia de planificare SOSTAC® a lui PR Smith şi matricea Ansoff pentru setarea direcţiilor strategice sunt foarte utile în activitatea noastră. Nu în ultimul rând, analizăm în permanenţă indicatorii de performanţă a campaniilor digitale, pentru fundamentarea strategiei.

Care sunt sursele tale de inspiraţie zilnică?

Cartea scrisă de Dave Chaffey şi de Fiona Ellis-Chadwick, Digital Marketing Strategy, Implementation and Practice, şi site-ul smartinsights.com sunt o sursă importantă de informaţii despre digital marketing. În ceea ce mă priveşte, acestea au fost şi instrumentele cheie care m-am ajutat în timpul studiului pentru Diploma CIM în Digital Strategy. Seria Insiders meetings şi Marketing Talks organizate de Insitutulul de Marketing sunt, de asemenea, o sursă importantă de inspiraţie şi reprezintă o foarte bună ocazie să întâlnesc colegi din alte domenii, împărtăşind experienţele lor profesionale în marketing.

Când vine vorba despre activitatea de management şi leadership, Markus Amanto este o sursă de idei. Stilurile de management prezentate de el şi exemplele despre motivarea echipei sunt uşor de aplicat şi aduc rezultate concrete. În plus, urmăresc postările lui Simon Sinek, un bun speaker motivaţional, care cu umor şi un stil aparte, te face să te regăseşti în exemplele date.

Citiți interviul integral pe Marketing Focus

Knowledge sharing is caring.