Unicul curs acreditat internațional

Faceţi primul pas către un program de leadership în marketing!

Cum vă ajută?

Programul de training Contemporary Challenges sprijină seniorii de marketing implicaţi în decizii strategice să identifice influenţele cheie şi factorii care pot afecta organizaţia, să le evaluaeze just impactul şi să facă recomandări pentru direcţiile şi deciziile strategice potrivite pentru viitor.

Cui se adresează?

Programul de certificare Contemporary Challenges se adresează profesioniştilor cu experiență în marketing care lucrează la un nivel strategic sau care aspiră să facă acest lucru. De asemenea, se adresează și consultanților care caută recunoaștere profesională și doresc să obţină și statutul de Chartered Marketer, fie că lucrează în organizații mari sau pe cont propriu.

Absolvenții cursurilor certificate vin în special din zone cum ar fi:

Industrii: servicii financiare, tehnologie, consultanță. FMCG, sănătate.

Profilul cursanţilor: directori de marketing, manageri de marketing la cel mai înalt nivel, consultanţi.

Programul de training Contemporary Challenges este un modul de bază ce face parte din Programul de Leadership în Marketing. Cursul se poate urma și ca modul independent, la finalul căruia se obţine un Award recunoscut de Chartered Institute of Marketing (CIM).

LEAD TUTOR

Jack Roberts, tutor Oxford College of Marketing

Jack Roberts

oxford college of marketing logo

Cât durează?

4-6 luni/200 ore

Cursuri complementare

Cursul este structurat în trei mari arii, cu obiective specifice.

Mediul dinamic de marketing

Să înțeleagă cum sunt definite și poziționate brandurile pentru a adăuga valoare organizațiilor;
Să evalueze elementele strategiei de brand.

Dezvoltarea gândirii creative

Să evalueze relevanța provocărilor de marketing pentru viitoarele decizii ale organizației;
Să evalueze critic contribuția acestor provocări la crearea de valoare  pentru organizație.

Crearea de insight, viziune şi direcţie

Să demonstreze o înțelegere clară a modului în care organizația poate dezvolta un răspuns pozitiv la provocările emergente;
Să recomande abordări inovatoare bazate pe resurse pentru provocările de marketing contemporane.

Aprofundare suport teoretic, 8 – 12 săptămâni

Sesiunea 1 –  Dezvoltarea strategiei

Sesiunea 2  – Competențe analitice

Sesiunea 3   – Auditul mediului extern

Sesiunea 4  – Auditul mediului intern

Sesiunea 5  – Evaluarea implicațiilor strategice

Sesiunea 6  – Strategii și aplicarea lor

Sesiunea 7  – Alegerea și justificarea strategiilor

Sesiunea 8  – Managementul și guvernanța datelor

Cu ce instrumente se lucrează?

  • Instrumente şi matrici pentru audit intern şi extern;

  • Instrumente de audit al resurselor şi al compentenţelor digitale interne;

  • Integrarea datelelor de audit în matricea TOWS;

  • Analize de risc şi de impact;

  • Lanţul valoric;

  • Analize de tip VRIN;

  • Balanced Scorecard;

  • Bowman’s Strategic Clock.

La finalul acestui program, participanţii vor fi echipaţi cu:

  • Cele mai relevante instrumente de audit  analiză critică a provocărilor mediului de business contemporan

  • Abilitatea de a evalua echilibrat şi de a răspunde strategic acestor provocări

  • Competenţe pentru a dezvolta recomandări strategice viabile pentru transformările de care au nevoie organizaţiile.

CUM SE STUDIAZĂ?

DATE CHEIE

Contemporary Challenges

2025

Marketing Leadership Gateway: 24, 26 ianuarie, 1, 2 februarie 2025, de la 11:30 la 14:30, ora României.

Cursuri interactive virtuale: octombrie 2025, de la 11:30 la 14:30, ora României.

Cerințe de admitere

Admiterea la acest nivel este condiționată de îndeplinirea unor criterii specifice legate de pregătirea academică, experiența profesională și nivelul de limba engleză. Vezi condițiile de admitere.

INVESTIȚIE

1500 £ + TVA, taxa de curs/modul pentru varianta virtual learning, adică studiul prin platforma de e-learning Oxford College of Marketing, combinat cu o serie de webinare intensive cu trainer din UK.

La taxa de curs se adaugă taxa de membru CIM, în valoare de 65£ + TVA, valabilă un an de zile și taxa de evaluare de 290£ + TVA/modul. Taxele de curs se vor plăti doar când cursanții aleg să susțină examenul, la datele limită din fiecare dintre cele trei sesiuni anuale de evaluare: aprilie, iulie și decembrie.

Etape cheie

Alături de partenerii de la Oxford College of Marketing am dezvoltat un model de training de marketing unic, cu suport online, individual şi cursuri deschise, care asigură studiu teoretic sistematic, aplicare practică şi un procent de 90% de cursanţi care finalizează cursurile, spre deosebire de alte cursuri de marketing sau certificare.

Descarcă broșura

Institutul de Marketing

Securitate şi confidenţialitate

Dorim să vă trimitem doar mesaje relevante. Alegeţi ce informaţii doriţi să primiţi de la noi:

Completând acest formular sunteţi de acord cu folosirea datelor pe care ni le furnizaţi pentru a primi răspuns. Vă asigurăm că nu vom utiliza aceste date în alt scop şi că apelăm la toate mijloacele posibile pentru a le trata cu grijă şi responsabilitate şi că nu le vom păstra mai mult decât ne solicitaţi.


Be the best professional version of yourself!

Start a training at international standards!

Schedule a counseling session

Ce spun cursanţii?

Andreea Coca

„Cursul  este făcut pentru toţi cei care vor să navigheze cu succes în lumea de business de azi, cataliştii interni şi exteri ai schimbărilor şi care contribuie la transformările companiilor din zilele noastre.”

Andreea Coca, Customer Experience, Media & Digital Practice Lead, la KANTAR TNS Romania, trainer Institutul de Marketing
VEZI MAI MULTE