Claudiu Runcan studiaza pentru Professional Diploma in Marketing la Chartered Institute of Marketing. In prezent este Client Service Executive la o companie de cercetare de piata. A fost Data Quality Specialist timp de trei ani la HP si Prepaid Market Analyst pentru Cosmote.

Ce rol are pozitia ta in companie? 

Recent, de la inceputul lunii septembrie,  m-am alaturat companiei A.C. Nielsen Romania precum Client Service Executive. Sincer sa fiu, nici eu nu cunosc in totalitate rolul pe care il joc momentan in aceasta companie, insa as putea sa descriu in cateva cuvinte ce am inteles pana acum. Lucrez in departamentul RMS (Retail Measurement Services) si fac parte dintr-o echipa foarte tanara si dinamica care are un portofoliu destul de vast de clienti din domeniul FMCG. La randul meu am primit spre administrare o serie de clienti, cu care exista diverse tipuri de colaborari. As prefera sa descriu mai degraba ceea ce fac, decat ceea ce ar fi mentionat intr-un document de tipul job description.

Pe scurt, eu reprezint interfata intre companie si client, care este reprezentat, la randul sau, de una sau mai multe persoane. De cele mai multe ori persoanele mele de contact sunt Marketing Research manageri, Marketing manageri, Brand manageri sau Directori comerciali. Acesti clienti folosesc serviciile Nielsen Romania pentru a intra in posesia unor date importante despre piata, astfel incat sa poata vedea cum evolueaza produsele lor fie in comparatie cu piata totala, fie cu competitia. Bineinteles ca in orice colaborare intre companii apare necesitatea unei zone tampon. Cam in acea zona ma pozitionez. Sunt in contact permanent cu clientii pentru a ma asigura ca au parte de cele mai bune servicii si ca, in cazul in care au si alte cerinte, putem sa furnizam servicii aditionale de cea mai buna calitate si in cel mai scurt timp posibil. In momentul in care se lucreaza cu date din piata, cu estimari si, in acelasi timp, cu indicatori destul de complecsi, intotdeauna vor exista intrebari. In afara de informatiile aditionale pe care le pot aduce clientilor ma ocup de realizarea unor studii de caz (sau analize pe diferite categorii de produse) in momentul in care un client are nevoie de explicatii suplimentare legate de evolutia in piata a unui produs sau a unei categorii de produse. Ceea ce pot spune cu siguranta este ca acest rol este unul

Interactiv, care trebuie facut de o persoana foarte energica si care stapaneste bine tehnici de comunicare si negociere. In momentul in care voi capata experienta si voi invata cu exactitate ce presupune acest rol, cu siguranta va voi povesti mai multe.

Ce te-a atras in zona de research?

Pai nu este deloc dificil de explicat, avand in vedere experienta mea de pana acum. Am terminat facultatea de Marketing la ASE. Inca din anii facultatii am inceput sa lucrez full-time si in scurt timp m-am specializat in partea de raportare si analiza in Hewlett-Packard. Am cochetat pentru o perioada (nu foarte indelugata) si cu marketing-ul in telecom-ul romanesc, ca si market analyst si product manager. Dupa aceea, am revenit in HP unde am continuat ca si Data Quality Specialist, job ce presupunea imbinarea partii de raportare cu cea de analiza, dar si cu project management-ul. Cred ca dupa aproape 7 ani petrecuti in aceste medii am putut sa imi dau seama ca sunt atras de date, de intelegerea lor, ba chiar mai mult, de a putea sa le explic altora sensul acestora.

Firul rosu in cariera ta este legat de date, cifre, cercetare. Care sunt zonele in care ai simtit ca poti sa contribui cu munca ta la performanta de marketing a companiilor pentru care ai lucrat? Poti sa ne dai un exemplu?

Asa cum am spus, cam tot ce fac si am facut se bazeaza pe date (implicit cifre) si modul de a le prezenta. Cred ca pana acum efectul cel mai rapid al analizelor mele a fost resimtit in Cosmote Romania cand lucram ca si Prepaid market analyst. Acolo deciziile se luau in functie de analizele pe care le faceam si care erau discutate cu intreaga echipa. Pot spune ca am contribuit la modelarea multe produse si servicii prepaid Cosmote din 2009-2010.

Care a fost cea mai mare realizare profesionala, din punctul  tau de vedere, ca Data Quality Specialist

Sincer sa fiu, faptul ca am ajuns sa detin o pozitie ce presupunea o responsabilitate foarte mare pentru mine a fost cu siguranta un pas important in cariera mea. Insa, perioada in care am vazut efectele muncii mele cel mai rapid, a fost cand lucram in Cosmote ca Market analyst. Bineinteles, avand in vedere ca de curand am schimbat job-ul si acum fac parte dintr-una din cele mai mari companii de marketing research, cred ca in acest moment traiesc si continui sa dezvolt cea mai mare realizare profesionala, pregatindu-ma pentru pasii urmatori.

Cum te-ai decis sa studiezi cu CIM?

Nu a fost deloc greu. Din pacate, nu pot spune ca am fost foarte multumit de sistemul de invatamant de stat din Romania si aici ma refer la studiile superioare. Totul era mult prea teoretic si bazat pe ceea ce citim in „carti”. Acest lucru m-a determinat ca dupa cei 4 ani de facultate sa nu optez pentru un master, al carui beneficiu practic nu il vedeam deloc. In ziua de astazi, a devenit pur si simplu o continuare a facultatii cu regim restrans la mai putini ani.

Eu am preferat sa capat ceva experienta practica, sa vad exact in ce directie vreau sa ma indrept si dupa aceea sa continui niste studii adecvate. Avand in vedere ca directia a fost marketing, ce alte studii ar fi fost mai adecvate decat cele pentru obtine o certificare de la CIM?

M-am documentat despre ce presupune aceasta certificare, ce beneficii aduce si care ar fi eforturile (inclusiv cele financiare) si am hotarat ca este cea mai buna solutie pentru mine.

Primele impresii? Cum difera fata de alte programe de training sau cursuri pe care le-ai urmat?

E bine. Este un sistem de distance learning usor de folosit si de bunica. M-am inscris la Oxford College of Marketing si am primit foarte repede acces la informatii. Totul in format digital, la un click distanta. Oamenii de aici cu care am colaborat sunt profesionisti si deschisi. Ar fi fost culmea sa fie altfel, avand in vedere ca ei vand marketing.

Legat de alte cursurile pe care le-am urmat, nu am prea multe de spus. In afara de facultate, majoritate au fost strict legate de aria de activitate de la job. Insa, pot spune ca este o metoda de studiu ce presupune automotivarea si sporeste time management-ul.

Cat timp iti ia pregatirea pentru examene?

Pana acum am apucat sa dau doar primul examen. Insa pot spune ca am alocat cam trei luni pentru primul modul. Prima parte a fost legata strict de documentare si invatare a materialelor puse la dispozitie de cei de la Colegiu. Apoi, aproximativ doua luni, am pregatit proiectul pentru examen. Se pare ca a fost pregatit destul de bine, avand in vedere ca trecut cu succes.

In momentul de fata, am hotarat sa aman urmatorul examen pentru sesiunea din martie 2015 deoarece acumulez foarte multa informatie noua de la noul loc de munca si nu vreau sa ma aglomerez prea tare. Acest lucru denota si flexibilitatea de a studia la CIM.

Ti se pare dificil programul de studiu? Se poate combina cu o viata plina de familie sau serviciu?

Nu pot spune ca este un program dificil de studiu. In primul rand, poti sa iti faci singur programul, in limitele de examinare ale CIM, bineinteles. Insa, cu siguranta, este un program de studiu care are nevoie de concentrare maxima si de dorinta de evolutie. As compara un examen pentru CIM cu o lucrare de licenta pe care o dai la sfarsitul a patru ani de facultate, insa, fiind mult mai practica si concludenta.  Asa cum am zis si mai sus, am putut sa aman un examen pentru a ma dedica in primul rand serviciului atunci cand a fost cazul. Deci, daca stim sa ne planificam timpul asa cum trebuie, cu siguranta ca este o metoda de studiu accesibila. Nimeni nu iti impune ce sa faci. Tu esti singurul responsabil pentru evolutia ta. Totusi, asta nu inseamna ca nu este nimeni alaturi care sa te sustina si sa te indrume.

Ce iti place cel mai mult, in general? 

Sa ma plimb cu bicicleta.

 

Un material realizat în exclusivitate pentru eJobs de Institutul de Marketing. 
[pb_builder]

Knowledge sharing is caring.