Companiille cu performanțe peste de medie din România își clădesc tot mai mult succesul cu investiții în oameni și echipe, în training de marketing de specialitate, în cursuri certificate și în pregătire profesională continuă.
Coca-Cola este unul dintre brandurile care și-au asumat investiții locale permanente în trainingul angajaților și își respectă această promisiune. Iar răsplata vine cu profesionișți loiali și motivați, care inițiază proiecte care devin referințe sau chiar sunt preluate cu success și pe alte piețe. Andra Mura este unul dintre aceștia, iar cariera sa caracterizată de ambiție, perseverență, responsabilitate și o preocupare permanentă pentru pregătirea profesională continuă. De la Diploma Profesională la Programul de Leadership în Marketing, de la servicii financiare, la FMCG, de la Brand Coordinator pentru brandul vedetă al companiei cu cele mai mari investiții locale în marketing multicanal, Andra își găsește cu talent timp, printre proiectele din companie și responsabilitățile de acasă pentru studiu și perfecționare.
Cum reușește și cum o ajută cursurile de la Institutul de Marketing? Cum transformă efortul în inițiative locale preluate cu success și internațional sau campanii de responsabilitate socială? Un interviu cu detalii despre experiența de studiu în programul de training certificat avansat: Professional Diploma in Marketing.
Cum ți-a schimbat cariera și perspectiva profesională cursul de marketing certificat internațional CIM pe care l-ai urmat?
Când am ales cursurile CIM am căutat mult timp informații pentru că mi-am dorit să găsesc un program de dezvoltare care să mă ajute cu adevărat în carieră și să reprezinte mai mult decât o diplomă. În perioada respectivă apăruse un supliment Forbes – “TOP 50 cei mai puternici oameni de marketing” care m-a ajutat să iau o decizie pentru că aproape jumătate dintre managerii prezentați absolviseră cel puțîn un curs CIM. După absolvirea primului modul, acela de Digital Strategy, am făcut o schimbare profesională și am intrat în lumea FMCG-ului ca Brand Coordinator la Coca-Cola HBC. Nu aș putea spune că schimbarea a venit strict datorită cursurilor, dar cu siguranță acestea mi-au adus un punct în plus în procesul de selecție, noul angajator le știa și chiar avea un parteneriat cu Institutul de Marketing.
În primul an la Coca-Cola HBC am absolvit încă două module, Mastering Metrics și Strategic Marketing, care mi-au modelat perspectiva profesională și m-au ajutat să îmi structurez gândirea. Cred că acesta este marele plus al cursurilor CIM – aplicabilitatea. Mi-a fost extrem de ușor să trec de la teorie la practică pentru că fiecare tema este ilustrată prin studii de caz și este foarte ancorată în realitatea pieței.
Citiți tot interviul pe marketingfocus.ro.
Comenteaza