Ambițioasă și modestă, Oltea Belciuganu conduce departamentul de marketing al băncii cu cea mai îndelungată istorie, de peste 100 de ani. Mai mult, în an de centenar, CEC aniversează și 10 ani de la o inițiativă semnificativă de marketing coordonată de Oltea, alături de una dintre cele mai reputate companii de specialitate, Brandient: proiectul de rebranding. Este unul dintre primii specialiști care a obținut titulatura de Chartered Marketer, alături de Aneta Bogdan. Cu toate acestea, nu s-a culcat pe lauri și și-a continuat pregătirea cu programe de training în marketing digital. În această lună s-a înscris la cel mai nou și avansat program în digital, Mastering Digital Channels.

Ești unul dintre primii absolvenți din România certificați internațional de către Chartered Institute of Marketing (CIM). Ce te-a mobilizat să te înscrii la acest program greu de urmat la vremea respectivă, când nu exista nici o reprezentanță sau suport în România? Ce ne poți spune despre experiența studiului? Dar despre examene?

Într-adevăr, povestea este ușor amuzantă și a început în 2008, după lansarea proiectului de rebranding la CEC Bank. Îmi doream de mai mult timp să urmez cursurile CIM, dar nu știam de unde să încep. Eram în contact cu o companie de training din România care promitea de vreo doi ani că va aduce și CIM. În cazul meu, nevoia de a învăța ceva nou și relevant funcționează că un input de energie după o perioada foarte challenging, ca o vitaminizareAșa că m-am înscris la o prezentare de curs pe zona financiară la acea companie doar că să îi pot întreba ce mă interesa pe mine. Probabil nu mai văzuseră atâta dorință de a face un curs, așa că mi-au găsit soluția de a învăța la Varșovia, unde colegii lor livrau și cursurile CIM. Așa am început, cu vreo patru drumuri la Varșovia.

Procesul de învățare a fost cumva o revelație. Eu mă așteptam să învăț lucruri de care nu mai auzisem. În schimb, am descoperit că (evident, de altfel) teoria era aceeași pe care o știam din școala românească. Modalitatea de a asimila teoria era însă diferită: fiecare model, concept era ilustrat concret și cumva înțelegeai de ce îl înveți și la ce folosește. Astfel, șansele de a rămâne în minte și a folosi în practică ce ai învățat creșteau foarte mult.

Citiți interviul complet pe marketingfocus.ro

Knowledge sharing is caring.