Nicoleta Gerea este General Manager la Suzuki, un brand cu performanțe remarcabile cu creșteri de 20-25% de la an la an, cu decizii foarte curajoase, în 2000 Suzuki a fost prima companie care a decis să comercializeze doar autovehicule hibrid, după ce în ultimii ani mizase pe creșteri în această zonă.

Cum contribuie marketingul la succesul în business? Ce noutăți și ce schimbări a adus digitalul? Cum contribuie companii precum Suzuki la sustenabilitate? De ce investește Suzuki în training de marketing? Descoperiţi mai multe într-un interviu din seria “Marketing Talks”.

1. Rolul marketingul în strategia de business a Suzuki. 1:516:14
2. Digitalul ca provocare în Suzuki. 6:1411:57
3. AIDA: Călătoria către alegerea furnizorului de digital. 11:5717:43
4. Educația atât de necesară în digital, o investiție cu rezultate. 17:4519:22
5. Suzuki, provocari dincolo de digital. 19:2821:39
6. Poziționare Suzuki, exemple de bune practici. 22:0132:29
7. Suzuki, planuri de viitor. 32:3038:37

Ce rol are marketingul pentru Suzuki?

În acești cinci ani de lucru la Suzuki, și nu numai, aș spune că marketingul a fost un pion principal și strategia noastră este foarte mult concentrată în această zonă, poate că și rolul nostru în România este, în primul rând, acela de a promova brandul, de a găsi locul potrivit al brandului în industria noastră și bineînțeles, în mintea și ochii consumatorului, precum și gestionarea unei rețele de dealeri care sunt în business-ul acesta cei care ne reprezintă în fața clienților noștri. Și atunci, era absolut obligatoriu pentru noi să înțelegem exact pe ce pedale putem accelera, iar marketingul este acolo. Însă cea mai interesantă în povestea noastră, este zona de digital, deoarce adevărata provocare acolo a venit.

Cum ați gestionat marketingul atunci când a venit pandemia?

Marketingul tradițional există de atâția ani și are niște rețete destul de clare, dar a venit anul 2020, când rămurica de sub picioarele noastre crapă și dintr-odată ne-am dat seama că știm să zburăm și a fost ca un nou început, pentru că, în primă fază, toată lumea a intrat într-o carapace, se gândea la ce se întâmplă, necunoscutul a venit peste noi.

În acel moment ne-am dat seama că ceea ce știam sau ceea ce făceam a devenit inutil. Atunci a venit acest digital în viața noastră mai pregnant. Noi lucram și înainte de pandemie cu instrumente digitale, însă când a ajuns Covid-19 ne-am dat seama că avem nevoie de mai mult digital, dar aveam nevoie si de know how-ul potrivit.

Atunci am încercat să luăm lângă noi experți care să ne sprijine în acest demers. Ne-am uitat în detaliu la ce face clientul și la cum și-a schimbat el preferințele și orientarea. Rețeta este în marketingul tradițional, însă trebuie să ne uităm într-o altă zonă și am înțeles că noul showroom este site-ul, fără un showroom digital nu mai ești în preferința clientului. Dacă ai ratat să aplici marketingul tradițional, digitalul vine și oferă această nouă șansă, oportunitatea de a reconstrui aproape de la zero un brand, un concept nou și o nouă față pe care să o dai brandului tău.

Ușor, ușor am început să ne calibrăm, să învățăm ce avem de făcut în această zonă digitală. Pot spune, fără dubiu, că a fost unul din pionii principali. Rețeta a fost la fel de simplă: te duci în partea de conștientizare, discuți cu clienții tăi, înțelegi de unde își iau ei informații. De unde te cunosc? Care sunt preferințele lor? Ajungi la tot lanțul de marketing, aceste acțiuni se desfășoară între o altă zonă, într-un alt canal. Ca și strategie de marketing cheia succesului este să poți să îmbini cât se poate de normal offline-ul cu online-ul, astfel încât clientul, în momentul în care trece din offline în online (iar această schimbare se întâmplă atât de brusc) să poată să simtă o călătorie cât se poate de lină, fără să existe scurtcircuitări între cele două zone. Spre asta tindem și asta ne-am dorit să facem.

Nicoleta, ne-ai prezentat o lecție de marketing, care în esență este despre client și cum ajungem la el. Succesele voastre vin pe o piață foarte competitivă, cum ați reușit să vă diferențiați? Cum v-ați poziționat într-o piață atât de competitivă?

Mixul ideal este între online și offline, însă măiestria este în a reuși să creezi pentru client acea călătorie pe care el să nu o simtă ca fiind diferită între offline și online. În momentul în care a ieșit de pe site-ul digital al companiei și a ajuns într-o discuție cu unul dintre consultanții de vânzări să nu simtă această trecere ca și cum ar fi o rupere între cele două lumi. Aici este schimbarea majoră. Până acum oamenii de marketing, aveau un mix de marketing online si offline, dar de fapt esența este să reușească să creeze această călătorie a clientului între cele două lumi.

Knowledge sharing is caring.